top of page
Poza scriitoruluiMaria-Antonia Minea

De la teren viran la grădină comunitară de permacultură

Nu este tocmai o întrebare la care te gândești în fiecare zi, dar cu siguranță am trecut cu toții pe lângă un teren viran sau un spațiu abandonat și ne-am gândit "ce frumos ar fi dacă lucrurile ar arăta altfel". Uneori, contextul chiar ne permite să transformăm acest loc uitat de lume, fără vreo utilitate, într-o grădină comunitară de poveste, cu principii de permacultură, de pe urma căreia vor beneficia atât oamenii cât și natura.


Așa a început povestea grădinii de la Cavadinești, în introducerea căreia 5 tineri voluntari, implicați în viața comunitară, și-au dorit foarte mult să transforme spațiul de lângă curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Cavadinești într-o grădină de poveste, cu plante comestibile și cu spații dedicate relaxării. Evident, cine nu și-ar dori să aibă un moment de liniște și relaxare între orele de curs, în care poate să deguste câteva fructe de pădure, să se plimbe pe sub arcada parfumată de trandafiri sau, pur și simplu, să stea la umbra pergolelor acoperite cu flori.


Tinerii din echipă au trecut la treabă și au participat la cursurile organizate de Corpul European de Solidaritate, învățând despre cum se scrie un proiect de SUCCES și au creat legături cu alți tineri implicați din țară. Bucurându-ne de susținerea facilitatorilor și înțelegând importanța acestor proiecte în comunitățile în care activează, am mers mai departe cu scrierea proiectului și trimiterea aplicației, nelipsind susținerea metorului oferit în cadrul proiectului.



În martie 2023 am aflat vestea...spre bucuria tuturor, proiectul nostru a primit finanțarea necesară și așa a început planificarea lucrărilor de amenajare a grădinii.


La început am reluat legătura cu doamna Director a Școlii, care a debordat de entuziasm la aflarea veștilor. Am avut norocul de a primi și susținerea Primarului, lucru care este esențial în realizarea viziunii din proiect.


Primul pas a fost să eliberăm terenul ca să avem un spațiu gol, care va servi drept bază a grădinii. După măsurători și iar măsurători, am stabilit unde vom poziționa elementele din grădină. Planul urma să fie așa: spații de odihnă acoperite cu plante cățărătoare, pergole cu flori și viță de vie, labirint cu fructe de pădure și multe multe flori pentru polenizatori.


Principiile pe care ne bazăm proiectele sunt cele ale permaculturii. Ce înseamnă asta? Că vrem să creăm un spațiu în care oamenii și natura pot să coexiste într-un mod benefic, ajutându-se reciproc și distribuind resursele din mediu într-un mod echitabil. Astfel, când plantăm viță de vie, afini și alte fructe, acestea vor servi drept hrană atât pentru elevii, profesorii și vizitatorii școlii cât și pentru fauna locală. De asemenea, vrem să încurajăm părăsile, mamiferele și insectele din zonă să ne viziteze grădina cât mai des. Acestea vor servi drept sistem natural de protecție impotriva dăunătorilor, pentru că acolo unde există biodiversitate și un ecosistem sănătos, nici nu va fi nevoie să stropim sau să intervenim cu substanțe chimice. Natura găsește mereu un echilibru.


Dar gata cu ideația, hai să vedem în următorul articol ce am făcut mai exact în această grădină "fantastică" pe care o tot lăudăm.








21 afișări0 comentarii

Kommentare


bottom of page